Evangelische Kirchengemeinde A.B. Hermannstadt – Telefon 0040-269-211203 – Piata Huet 1, RO – 550182 Sibiu

Cununie

Cununia religioasă

În Sibiu poți fi cununat de un preot evanghelic în Biserica Evanghelică din Piața Huet sau în Biserica “Sf. Ioan” din Sibiu, de pe strada Mitropoliei 30, lângă parcul Astra.

În principiu
Conform credinţei evanghelice, nunta este un act de binecuvântare. După cununia civilă oamenii se pot cununa şi religios în Biserica Evanghelică. Doi oameni care îşi promit loialitate primesc binecuvântarea lui Dumnezeu, pentru viața lor împreună, de acum încolo.

Apartenență la diferite confesiuni:
Pentru a putea fi cununat în Biserica noastră, adică în confesiunea evanghelică, este necesar ca cel puţin unul să aparţină confesiunii evanghelice. Dacă unul din parteneri aparţine confesiunii evanghelice și celălalt unei alte confesiuni, de ex. Ortodox român, se poate oficializa o slujbă conform ritului evanghelic. Este posibilă și o cununie religioasă evanghelică cu participarea unui preot ortodox sau o cununie religioasă ortodoxă cu participarea unui preot evanghelic. Astfel pe drumul dvs spre căsătorie vă poate însoţi un preot evanghelic și un preot de altă confesiune, fiecare din cei doi căsătoriți păstrându-și confesiunea religioasă.

Pregătire  

Cu 2,3 săptămâni înainte de cununie, are loc o întâlnire cu preotul care vă va cununa. La această întâlnire veţi discuta cursul cununiei religioase. Acest lucru este important pentru ca preotul să cunoască perechea pe care o va cununa, povestea lor, hobby-urile lor etc. Doar în acest mod se poate crea o ceremonie care are în vedere particularitățile fiecăruia. De asemenea pot fi discutate şi alte întrebări:  Ce dorințe muzicale aveți și ce melodii aţi dorii să fie cântate? Cum puteţi ajuta activ la crearea slujbei religioase. Ce rol au naşii? Cum poate fi împodobită biserica? Câteodată, după ce s-au sfătuit cu preotul, mirii pregătesc o foaie cu cântece şi o aduc în suficiente exemplare la slujba religioasă de cununie.

Foto & video:  În ceea ce priveşte fotografierea, în timpul slujbei religioase de cununie, vă rugăm să stabiliţi o persoană care va face poze de la o distanţa rezonabilă şi fără bliţ sau lumini suplimetare. Sunteți bineveniţi să faceți o poză de grup cu mirii după ceremonia de cununie. Filmarea cununiei  este posibilă dintr-un loc fix şi de către o singură persoană.

Flori & decor: În mod tradițional, nașii sunt responsabili pentru aranjamentele florale de pe altar; Această sarcină o poate prelua și o florărie locală în consultare cu paraclisierul nostru. De obicei, florile rămân pe altar pentru slujba de duminica următoare.

Costuri:  Nu există costuri pentru cununia membrilor comunităţii noastre.
Rugăm cuplurile, care aparțin unei alte parohii a bisericii noastre, să contribuie cu suma de 100 de lei. În această sumă este inclusă taxa pentru paraclisier.
Pentru cuplurile străine taxa este de 150 de euro. Aceasta include deja costurile pentru paraclisier.
Cuplurile străine sunt rugate să-și aducă preotul local și organistul la slujba religioasă de cununie.
La ieșire se cere o colectă – la fel ca la fiecare slujbă. De asemenea ne-ar bucura daca doriţi, ca pereche, să faceţi o donaţie ptr comunitatea bisericească.

Documente necesare pentru cununia evanghelică

  1. Certificatele de botez ale mirilor, dacă sunt botezaţi- unul din miri trebuie să fie evanghelic
  2. Certificate de naştere
  3. Certificatul de căsătorie de la starea civilă
  4. Pentru partenerul, care provine dintr-o altă comunitate bisericească, este necesară o “Dimissoriale”, o aprobare a propiei parohii, astfel încât cununia să poată să aibă loc în Sibiu
  5. Naşii nu trebuie să aducă documente